A fost, când nu era, și când era nu a mai fost
Când cerul și pământul se-ntâlneau,
Omul atingea cerul cu mâna
Și stele-i cădeau în poală
Poar­ta făpturilor, din miez de soare, să coboare
Prin rac să in­tre-n felul firii omenești
Și poar­ta ceru­lui, din miez de ger
Prin corn să se ridice-n firea vidu­lui neant
Din tre­cut ce nu mai e,
Și vi­itor ce nu e încă,
În nod vital, prezen­tul veșnic,
Ochi­ul as­cuns întoarce
Și ia în stăpânire tim­pul între­it
Roua ce­lestă deșteaptă
Simțul eter­nității în grota in­imii,
Și ce-a de-a șaptea rază
Trezește ochi­ul cos­mic
Din tre­cut ce nu mai e,
Și vi­itor ce nu e încă,
În nod vital, prezen­tul veșnic,
Ochi­ul as­cuns întoarce
Ia în stăpânire tim­pul între­it
Înșiră-n șir, și oprește cu oprire
Înșiră-n șir, și oprește cu oprire
Stăpân al Regimu­lui Veg­e­tal
Rege peste Reg­nul An­i­mal
Domn în Tărâmul Min­er­al
Între foc, pământ, apă și aer.
Adună ce e împrăștiat,
Găsește vorba împi­etrită,
Până vei muri și vei învia
Slăvit, iubit și put­er­nic
În cele trei lumi.